Cu cât timp înainte se dau invitațiile la nuntă?

15 aprilie 2024

Cu cât timp înainte se dau invitațiile la nuntă?

Dacă ai bifat designul și mesajul invitațiilor de nuntă, e momentul să decizi când le vei trimite pe acestea, oaspeților tăi. Deși pare un lucru simplu, sunt mai mulți factori pe care trebuie să-i iei în considerare. În 2024, majoritatea oamenilor au un calendar încărcat, deci nu te baza pe faptul că invitații tăi sunt excepția. E important să știi cu cât timp înainte se dau invitațiile la nuntă ca să te asiguri că participanții nu-și vor face alte planuri în acea dată. Dacă le trimiți prea târziu, riști să nu le dai suficient timp cât să-și ia liber de la serviciu, să-și caute bilete de avion sau să-și ia cazare, dacă sunt nevoiți să vină dintr-o altă țară. Dacă le trimiți prea devreme, e posibil ca evenimentul tău să fie uitat de către invitați pe măsură ce ziua cea mare se apropie. Află în continuare:

  • Care e intervalul de timp recomandat pentru a da invitațiile de nuntă
  • Ce factori trebuie să iei în calcul
  • Ce spui când trimiți invitația
  • Cu cât timp înainte se confirmă prezența la nuntă

Când se dau invitațiile de nuntă?

Nu există o regulă generală și un răspuns corect sau greșit la întrebarea „cu cât timp înainte se dau invitațiile la nuntă”. Totuși, ca practică generală, invitațiile la nuntă se trimit cu 6-8 săptămâni înainte de eveniment. Asta le permite oaspeților să-și organizeze sau elibereze calendarul și nici nu le dă prea mult timp ca să uite de ocazie.

Creează-ți propria invitație online

Vezi modeleÎncepe acum

Totuși, sunt câteva situații care te pot face să trimiți invitația mai devreme de 6-8 săptămâni. Uite ce alți factori trebuie să iei în calcul:

Ai invitați care vin din alte orașe sau din afara țării?

De regulă, toate invitațiile la nuntă se trimit în același timp. Totuși, dacă vrei să vină și oameni din afara orașului sau din alte țări, e recomandat ca lor să le trimiți invitațiile la nunta ta cu 3-6 luni înainte de marele eveniment. Asta pentru că e nevoie de mai multă planificare. Biletele de avion și cazarea sunt cele mai importante și trebuie să decizi alături de partener dacă voi veți fi cei care se ocupă de asta sau nu. Mai apoi, e important să te asiguri că nu își planifică altceva în acea dată: un alt eveniment sau un concediu. Dacă le trimiți invitația cu 3-6 luni înainte de nuntă, ar trebui să aibă suficient timp pentru ei să facă toate demersurile ca s-o onoreze.

Cât de mare e lista de invitați?

  • Dacă ai o listă de invitați relativ mică (20-50 de persoane), nu e cazul să te grăbești cu trimiterea invitațiilor. Poți face asta cu o lună - o lună și jumătate înainte de eveniment.
  • În schimb, dacă ai peste 100 de invitați și cu unii dintre ei nu ai mai vorbit de ceva vreme, poate fi o idee bună să trimiți invitațiile mai din timp (cu cel puțin 2 luni mai devreme). Așa, te vei asigura că toți știu că urmează să te căsătorești și vor putea acționa în consecință.

Te căsătorești în plin sezon?

Se consideră că sezonul nunților în România începe în lunile aprilie-mai și se încheie în septembrie-octombrie. Practic, de când ce se încheie postul Paștelui și vine căldura, până la începutul toamnei. „Plin sezon” în schimb, e vara. Deci dacă îți organizezi nunta în lunile iunie, iulie, august, ai grijă să-ți anunți invitații cu cel puțin 3 luni înainte, pentru a te asigura că nu și-au confirmat deja prezența la un alt eveniment, în aceeași zi.

Te căsătorești în preajma unei sărbători importante?

Un alt motiv pentru care ar fi indicat să dai invitațiile la nuntă mai devreme de 6-8 săptămâni, e dacă te căsătorești în preajma unei sărbători importante. Asta pentru că majoritatea românilor își fac planuri în familie în acea perioadă. De exemplu, dacă alegi ca nunta să fie între Crăciun și Revelion, trebuie să-ți anunți oaspeții cu cel puțin 3 luni înainte, pentru a-și organiza calendarul. Poate unii sunt plecați din oraș în acea perioadă – la părinți, bunici sau în concedii pentru sporturi de iarnă. Cu atât mai important e să faci asta dacă vorbim și despre invitați care ar trebui să ajungă din altă țară.

Ce spui când dai invitația la nuntă?

Ce spui când dai invitația la nuntă depinde foarte mult de persoana la care te raportezi. Într-un fel i te vei adresa unui membru din familie, în alt fel unui prieten din liceu și în total alt fel unui coleg de serviciu. Dacă alegi să le înmânezi personal, recomandarea noastră e s-o faci cât mai sincer și direct, spunându-le de ce e important pentru voi să vă fie alături într-o zi atât de specială. De asemenea, ar fi bine să fii cât mai eficient, deci să nu pierzi ore în șir la aceeași casă, pentru că vrei prelungi semnificativ perioada de livrare a invitațiilor. În schimb, dacă alegi să trimiți invitații digitale la nunta ta, salvezi mult mai mult timp și efort. Cu Attendi, odată creată invitația, obții un link pe care îl poți distribui pe orice canal: SMS, email, Whatsapp, Facebook, Instagram, etc. Oaspeții o pot accesa și de pe web, și de pe mobil, iar tu salvezi bani – pentru că nu mai ești nevoit să le printezi – și timp – pentru că nu mai ești nevoit să le livrezi personal. Mai mult decât atât, nu trebuie să-ți bați capul nici cu ce spui când dai invitațiile la nuntă. 😄

Cu cât timp înainte se confirmă prezența la nuntă?

Când decizi să trimiți invitațiile la nunta ta, ia-ți o marjă de timp suficient de mare încât să obții toate răspunsurile la momentul oportun. De obicei, se așteaptă ca oaspeții să-ți ofere un răspuns în câteva zile de la primirea invitației. Totuși, pentru a fi sigure că au detaliile finale pentru locație și catering, multe cupluri includ o dată limită pentru confirmarea prezenței – de obicei în jur de 2-4 săptămâni înainte de data nunții. Dacă alegi să faci invitații digitale pentru nuntă cu Attendi, poți include o secțiune pentru confirmarea prezenței la eveniment. Deci odată trimise invitațiile, ai acces instant la răspunsurile oaspeților. Asta îți va permite:

  1. Să monitorizezi constant numărul celor care au răspuns afirmativ;
  2. Să inviți oameni de pe lista de rezervă, dacă e necesar (pentru a fi sigur că ocupi sala pe care ai rezervat-o);
  3. Să planifici evenimentul bazându-te pe date reale (Ex. aranjarea invitaților la mese, comandarea meniurilor etc.)

Răsfoiește blogul nostru pentru a afla mai multe despre planificarea evenimentelor și cum te poate ajuta Attendi în acest proces.

  • Personalizare completă

  • Distribuire ușoară

  • Confirmare instantă

Încearcă gratuit

Produs

AcasaModele InvitatiiInvitatii pentru nuntaInvitatii pentru botezInvitatii pentru partyInvitatii pentru aniversarePreturiParteneri

© 2022 Attendi.ro